Fragmente

Povestile frumoase se petrec noaptea, de obicei. Nu gresesc, asa am patit si eu. Credeam ca intr-un final exista persoane "bune" care, nu ma v-a mai face sa suspins cand se lasa intunericul! Cine ma cred si eu sa visez la asa ceva?!
Cei pe care ii intalnim ne fac sa suferim, cu un motiv anume sau nu, pur si simplu o fac, poate ca nu au altceva mai bun de facut sau, fara sa isi dea seama. Iar, daca isi dau seama de ce fac, de cele mai multe ori, este prea tarziu, totul se duce pe "apa sambetei".
Spun ca ii frumos sa stai cu lacrimi in ochi, noaptea, sa privesti stelele, luna si cerul senin, in bratele lui, doar am spus, dar nu se intampla asa, gasesc sub bolta cereasca un refugiu pentru a ma mai linisti. Lacrimile curg pe obrazul infierbantat, iar langa mine nu e nimeni ca sa le stearga si sa ma stranga la piept, sa ma minta, ca totul va fi bine!
De ce tot visam noi oamenii ca putem avea totul, ca mai apoi, cand ajungem sa ne fie strivite toate visele, ne dam seama ca am irosit clipe scumpe din viata doar pentru implini ceva imposibil.
Imposibilul nu poate deveni mereu posibil.